Jump to content

EVERLAST

Members
  • Posts

    606
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    3

Everything posted by EVERLAST

  1. Deja, SUV-ul electric Nio ES8 este la vânzare în Norvegia și un alt model electric urmează să fie lansat pentru piața din Europa. Producătorul chinez confirmă că NIO ET7 EV, alternativă Tesla Model 3, va fi disponibil în Germania spre finalul anului viitor. Nio ET7 a intrat deja în producție de probă la fabrica din orașul Hefei, compania intenționând să înceapă livrările în China la începutul anului 2022. William Li, președintele Nio, a declarat că interesul „foarte mare” din partea clienților germani a motivat firma să facă pregătiri pentru o lansare europeană. Odată cu anunțul de lansare ET7 în Europa, Nio are în vedere și pregătiri pentru fabricarea de vehicule electrice în Europa. Președintele Nio: „Cred că dacă avem o mulțime de vânzări pe piața europeană, putem explora și celelalte posibilități de a lucra cu alți parteneri ai lanțului de aprovizionare. Înțeleg că în Europa există capacitate de producție. De asemenea, putem explora posibilitatea de a lucra împreună cu alți OEM și de a discuta despre producția comună. ” Deși compania nu a dezvăluit încă niciun potențial partener de producție, Lotus Technology ar putea fi pe listă. După investițiile de la Nio, Lotus Technology a spus că parteneriatul ar putea deschide calea pentru ambele companii de a „explora oportunități de cooperare industrială reciproc avantajoasă”. NIO produce deja trei SUV-uri în China: ES8, ES6 și EC6. Toate folosesc folosesc baterii care pot fi înlocuite în stații dedicate în doar trei minute, respectiv încărcate la stații convenționale pentru mașini electrice. Noul model ET7 EV este disponibil în variantă cu acumulator de 70 kWh și 100 kWh, oferind autonomie de 500 Km și 700 Km. Trenul de rulare este cu tracțiune integrală și două motoare electrice. Optimizat pentru eficiența consumului de energie, motorul instalat la partea din față folosește rotor cu magneți permanenți. Tracțiunea spate este asigurată cu un motor de tip inductiv, optimizat pentru maximizarea performanțelor la accelerație. Folosite simultan, cele două motoare oferă cuplu de 850 Nm și permit un timp de accelerație 0-100Km/h de 3.9 secunde. Cu design exterior ce amintește de rivalul Tesla P100, NIO ET7 EV preia ideea plafonului din sticlă debutat de producătorul american, dar vine cu propriul panoul de bord și interfață HUD, redată pe un ecran central de 12.8 inch + panou de instrumente de forma unui ecran de 10.2 inch. Sursa
  2. Spirit of Innovation, un avion electric, construit de producătorul de motoare Rolls-Royce, a zburat pentru prima dată în Wiltshire, Anglia. Zborul de test, care a durat 15 minute, a fost un succes. Urmează noi zboruri pentru colectarea de date prețioase în dezvoltarea de astfel de avioane. În final, pilotul va încerca să zboare cu aeronava cu o viteză mai mare de 480 km/h. Rolls-Royce vrea să doboare, cu Spirit of Innovation, recordul pentru cea mai rapidă aeronavă electrică, propulsată cu elice. Spirit are formă foarte aerodinamică, care ne aduce cu gândul la avioanele de curse din anii 1930. Producătorul a montat pe el cel mai dens pachet de baterii folosit vreodată pe o aeronavă. Acesta are 6.000 de celule și asigură o putere de 400 kW. Cu un sistem de răcire avansat, numit Active Thermal Management System Cooling, puterea poate ajunge la 750 kW. Acesta nu este primul avion electric care zboară cu succes câteva zeci de minute. Compania Cessna a anunțat anul trecut 208B Grand Caravan, numit și eCaravan, cel mai mare avion de pasageri integral electric din lume. Sursa
  3. Achiziționarea Clipchamp de gigantul Microsoft netezește calea pentru o nouă soluție de editare a clipurilor video, adresată utilizatorilor Windows 11. Software-ul dezvoltat de Clipchamp este o soluție de editare video ușor de folosit și accesibilă chiar din browserul web. Potrivit descrierii oficiale, abordarea oferită de Clipchamp combină ”simplitatea unei aplicații web cu abilitatea de a procesa conținut video folosind întreaga putere a PC-urilor moderne”, inclusiv prin folosirea acceleratoarelor grafice (GPU) pentru accelerarea sarcinilor de procesare. În mod tradițional, acesta a fost atuul soluțiilor dedicate pentru editare video, în general rezervate utilizatorilor dispuși să plătească în plus pentru deblocarea funcțiilor avansate de accelerare a compresiei video. Deocamdată, niciuna dintre părțile implicate nu dezvăluie detaliile tranzacției. Aflăm însă că dezvoltatorul Clipchamp număra însă în luna iulie 17 milioane de utilizatori înregistrați, în creștere cu 54% față de anul anterior. Multe dintre clipurile procesate folosind serviciile Clipchamp au ca destinație platformele de video sharing TikTok, Instagra, sau Facebook Stories. Microsoft nu detaliază exact cum anume intenționează să folosească tehnologiile Clipchamp, însă o potrivire „naturală” ar fi cu pachetul de productivitate adresat clienților Microsoft 365. Sursa
  4. Windows 11 nu este singurul software pe care Microsoft îl lansează la începutul lunii octombrie. Compania americană a anunțat că pe 5 octombrie, cu o zi înainte de debutul noului său sistem de operare, va lansa Microsoft Office 2021, cea mai nouă versiune a celebrului pachet software. Acesta va include toate aplicațiile pe care le cunoaștem pentru munca la birou, alături de îmbunătățiri pe care utilizatorii de Office 365 le-au putut folosi deja în ultima perioadă. Microsoft va lansa noul Office la începutul lunii octombrie Microsoft și-ar dori ca toți utilizatorii de Office să fie abonați la serviciul 365, însă pentru cei care preferă să plătească o singură dată pentru o licență perpetuă, compania lansează la câțiva ani o nouă versiune de Office la pachet. Ediția 2021 va fi lansată luna viitoare și va aduce îmbunătățiri precum noi funcții de accesibilitate sau posibilitatea de a rula aplicațiile în „dark mode”. Noul Microsoft Office 2021 va fi lansat atât pentru sisteme cu Windows, cât și pentru macOS și este prima lansare majoră de la versiunea Office 2019, lansată în urmă cu doi ani. Interesant este faptul că deși obligă utilizatorii de Windows 10 și 11 să treacă la versiunea pe 64 de biți a sistemelor de operare, Microsoft va oferi în continuare suport și pentru sistemele de operare pe 32 de biți pe noul Office. Asta înseamnă că poate fi instalat și pe versiuni mai vechi de Windows 10, 8 sau chiar 7 (probabil). Cel mai probabil, Microsoft încearcă să își lărgească baza posibilă de utilizatori, care probabil că nu schimbă sistemul de operare, dar aleg să își actualizeze pachetul Microsoft Office pentru a putea asigura compatibilitate cu fișierele create în variantele mai noi. Acest anunț vine după ce Microsoft a anunțat noul Office LTSC, practic o versiune de Office 2021 dedicată utilizatorilor „enterprise” care nu pot accesa versiunile din Cloud. Încă nu au fost anunțate prețuri, însă cu siguranță vor fi în ton cu cele deja existente pentru licențele variantelor mai vechi. În prezent Microsoft Office 2019 pentru acasă costă 730 lei și permite instalarea Word, Excel și PowerPoint. Varianta pentru firme mici costă 1.499 lei și include și Outlook, pe lângă acestea. Un abonament Office 365 „Personal” costă 339 lei pe an și oferă acces și la 1 TB stocare pe OneDrive. Sursa
  5. Deocamdată, nu este clar exact cum a luat Samsung această decizie, dar se pare că producătorul sud-coreean va reduce semnificativ capacitatea bateriei pentru toate edițiile Galaxy S22. Potrivit ultimelor zvonuri, Samsung va echipa modelul de bază Galaxy S22 cu un acumulator de numai 3590 mAh (3700 mAh capacitate trecută pe etichetă). Spre comparație, actuala generație Galaxy S21 dispune de un acumulator cu o capacitate de 3880 mAh (4000 mAh pe etichetă). Altfel spus, Galaxy S22 va pierde 7.5% din capacitatea acumulatorului. Livrat cu acumulator de 4800 mAh în actuala versiune S21 Plus, noul Galaxy S22 Plus ar urma să primească un acumulator de 4500 mAh, la fel ca modelul S20 Plus lansat cu două generații în urmă. Singura ediție care nu pierde din capacitatea bateriei este Galaxy S22 Ultra, care urmeasă să fie livrat tot cu un acumulator de 5000 mAh. Deocamdată, nu este clar de ce ar alege Samsung să refuze ultimele inovații din domeniul tehnologiei Li-ion pentru a strecura acumulatori cu densitate mai mare de înmagazinare a energiei. Printre posibilele explicații se numără folosirea de hardware mai eficient, capabil să ofere autonomie îmbunătățită chiar și cu o baterie mai mică. O a doua variantă ar fi eliberarea de spațiu pentru alte dotări încă nedezvăluite, suficient de interesante pentru a face acceptabilă o soluție de compromis pe partea acumulatorului. O altă variantă ar fi optimizarea aspectului estetic, Samsung livrând seria Galaxy S22 într-un format de carcasă mai suplă și mai ușoară. În fine, ar putea fi vorba despre acomodarea unui sistem de încărcare ultra-rapidă, Samsung optând pentru rezervarea/ascunderea parțială a capacității reale a acumulatorului, cu scopul promovării unui timp de încărcare mai scurt și mascarea pierderii ulterioare de capacitate prin realocarea capacității rezervate anterior. Deocamdată, testele de performanță și eficiență cu chipsetul Snapdragon 898, respectiv Exynos 2200, se lasă așteptate. Putem doar presupune că noul proces de fabricație pe 5nm este considerabil mai eficient decât actualele soluții pe 7nm, iar producătorii Qualcomm și Samsung s-au înțeles cumva să optimizeze mai mult pentru eficiența consumului de energie și nu pentru maximizarea performanțelor, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori. Sursa
  6. Evenimentul oficial de lansare iPhone 13 s-a concentrat mai mult pe avantajele la vedere ale noii serii iPhone și mai puțin pe specificații, cum ar fi capacitatea bateriei și performanțele reale. Aflăm astfel că Apple a majorat nesemnificativ capacitatea acumulatorilor instalați pe diferitele versiuni iPhone 13. De altfel, nici creșterile de autonomie enunțate în evenimentul de lansare nu depășesc cu mult nivelul de efect placebo. Vestea bună este că, spre deosebire de zvonurile privind rivalul Galaxy S22, cele despre iPhone 13 chiar descriu creșteri concrete ale capacității acumulatorilor, ce-i drept nu foarte mari. Astfel, modelul iPhone 13 mini, cu ecran de 5.4 inch schimbă acumulatorul de 8.57Whr cu unul de 9.57Whr, pentru o creștere netă de 9% a capacității de înmagazinare a energiei. În cazul modelului iPhone 13 cu ecran de 6.1 inch câștigul este ceva mai mare, bateria fiind e 12.41 Whr, comparat cu 10.78 Whr la modelul anterior. Deja beneficiar al unui acumulator de capacitate generoasă, modelul iPhone 13 Pro primește un acumulator cu 11% mai mare. Probabil, beneficiarul mai multor dotări cu consum mare de energie, modelul iPhone 13 Pro Max se alege cu un acumulator de 16.75 Whr, cu 18% mai mare decât cel inclus pe modelul anterior. Din păcate, dincolo de capacitatea bateriei iPhone 13, pentru măsurători reale de autonomie va trebui să așteptăm primele review-uri oficiale și debutul noii serii iPhone în magazine. Sursa
  7. Facebook testează o nouă funcţie pentru utilizatorii WhatsApp, care va permite transcriere în formă text a mesajelor vocale recepționate. Aflată momentan la stadiu experimental şi disponibilă unui grup restrâns de utilizatori, noua funcție WhatsApp pentru transcrierea mesajelor se bazează pe tehnologiile Apple de recunoaștere vocală și pare că va fi o exclusivitate pentru utilizatorii de iOS. Funcționalitatea gândită pentru situaţiile când nu putem asculta şi răspunde în mod direct mesajelor vocale lăsate recepționate nu presupune transferul înregistrărilor către Facebook, procesarea având loc exclusiv pe telefonul utilizatorului. Având la bază un sistem capabil de auto-perfecționare, conversiile text realizate din versiunea pentru iOS a aplicației WhatsApp vor deveni mai precise în timp, motorul Apple pentru recunoaștere vocală fiind capabil să se adapteze la timbrul vocal al persoanelor cu care ții legătura. Apple dă asigurări că informațiile colectate pentru îmbunătățirea serviciilor sunt procesate în mod anonim, excluzând posibilitatea ca mostrele audio recoltate să fie în vreun fel atribuite identității tale. La prima utilizare a funcției de conversie text, clientul WhatsApp va solicita permisiunea pentru accesarea motorului iOS pentru recunoaștere vocală. Mai departe, transcrierile text vor primi eticheta contactului de la care ai primit mesajul vocal și data/ora acestuia. Mesajele sunt păstrate în arhiva de mesaje WhatsApp, fiind sincronizate pe toate dispozitivele asociate contului respectiv. Aflată la stadiul de testare cu versiunea WhatsApp Beta pentru iOS, noua funcție de transcriere nu a primit încă o dată precisă pentru debutul oficial. Sursa
  8. Exceptând chipsetul folosit, Galaxy S22 pare să vină fără schimbări notabile pe partea configurației foto, mult zvonitul senzor de 200MP absentând de pe listă. Potrivit ultimelor zvonuri, niciunul dintre reprezentanții următoarei serii de telefoane Galaxy, S22, S22 Plus și S22 Ultra, nu primesc senzorul foto de 200MP pe care Samsung abia l-a anunțat. Denumit ISOCELL HP1, acesta folosește pixeli cu dimensiunea de 0.64 μm și include un mod low-light care livrează poze de înaltă calitate la rezoluție 12.5MP, simulând o dimensiune a pixelilor de 2.56 μm, cu sensibilitate mult crescută la lumină. Teoretic, noul senzor Samsung ar trebui să ofere toate avantajele rezoluției ultra-înalte, fără compromisurile așteptate în mod normal de la senzori optici cu pixeli mulți și suprafață mică pentru captarea luminii. Potrivit surselor apropiate companiei sud-coreene, chiar și modelul de top Galaxy S22 Ultra va primi tot un senzor principal de 108MP, Samsung preferând să optimizeze asupra performanțelor concrete. Oferta de senzori complementar ar urma să cuprinsă un senzor ultra-wide de 12MP, asista cu funcție de stabilizare optică a imaginii. La partea din față, modelul Galaxy S22 Ultra ar urma să dispună de o cameră cu rezolușie 40MP. În schimb, seriile S22 și S22 Plus primesc un sistem triple-camera cu zoom optic 3X și cameră de 10MP la partea din față. Tot la capitolul noutăți, se pare că Samsung va livra modelul Galaxy S22 Ultra cu o nouă versiune a accesoriului S Pen. Sursa
  9. Suntem la o zi distanță de anunțul oficial al seriei iPhone 13, iar ultimele detalii despre dispozitive încep să apară. Se pare că Apple va încerca să diferențieze noile modele nu doar prin procesoare îmbunătățite și mici diferențe la nivelul design-ului, ci și prin configurații hardware noi, mai bine adaptate la realitatea utilizatorilor. Dacă în trecut iPhone-urile porneau de la 64 GB stocare internă și ajungeau până la un maximum de 512 GB, noile modele cresc o treaptă peste aceste limite. Modelele de bază iPhone 13 ar putea oferi stocare dublă față de iPhone 12 Conform Ming-Chi Kuo, analist de afaceri specializat pe activitatea companiei Apple, compania va anunța mâine upgrade-uri de stocare pentru toate variantele de iPhone 13. Modelele Mini și „standard” vor porni de la 128 GB și vor oferi opțiuni de 256 și 512 GB, așa cum ofereau anul trecut doar variantele Pro. Având în vedere că iPhone 12 pornea de la 64 GB, stocarea dublă la (presupunem) același preț, ar putea fi un motiv bun de upgrade pentru unii dintre utilizatori. Apoi, variantele iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max, vor păstra configurațiile de anul trecut cu 128, 256 și 512 GB, dar vor primi o nouă variantă, cu 1 TB stocare. Probabil că nu foarte mulți utilizatori au nevoie de atât de multă stocare internă, însă pentru cei dispuși să plătească pentru asta, va exista măcar o opțiune. Apple a oferit anterior 1 TB stocare pe iPad Pro, iar modelul curent, cu procesor M1, poate fi configurat cu până la 2 TB. Odată cu stocarea, ar putea apărea și alte upgrade-uri Odată cu depășirea a 512 GB stocare, Apple a integrat și mai multă memorie RAM pe iPad-uri. Modelele cu 512 GB fiind livrate în 2020 cu 6 GB RAM, iar cele cu 1 TB cu 8 GB. În 2021, iPad Pro cu M1 de până la 512 GB folosesc 8 GB RAM, iar cele cu 1 sau 2 TB folosesc 16 GB. În consecință este posibil să vedem un upgrade de RAM pe modelele Pro, probabil pe la 8 GB, cu 2 GB în plus față de generația iPhone 12 Pro. Alături de iPhone 13, sunt așteptate cel puțin ceasurile Apple Watch Series 7 și probabil căști AirPods 3 și noi modele de tablete iPad. Sursa
  10. Luka Doncic și Dallas Mavericks au ajuns la un nou acord. Baschetbalistul sloven va semna un contract valabil pe cinci sezoane care se ridică la suma totală de 207 milioane de dolari. Informația a fost furnizată de Adrian Wojnarowski și cel mai probabil va avea loc o conferință de presă la Ljubljana, după ce Doncic va semna contractul „supermax”. Dallas Mavericks a acționat cu toate forțele pentru a-l convinge pe Doncic să continue în Texas. Patronul Mark Cuban, antrenorul Jason Kidd, plus Dirk Nowitzki, Michael Finley și Nico Harrison au mers în Slovenia pentru a-i arăta lui Luka Doncic cât de important este pentru organizație. Luka Doncic are 22 de ani și deja a petrecut trei sezoane în NBA, toate în Dallas. El are peste 200 de partide jucate în cel mai puternic campionat din lume și are medii statistice de 25.7 puncte, 8.4 recuperări, 7.7 pase decisive și 1.0 intercepții. De curând, Luka Doncic a încheiat parcursul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a fost cel ma bun pasator, cel mai eficient jucător și al 3-lea marcator al competiției. Alături de Slovenia a încheiat pe poziția a 4-a în competiția olimpică. Luka Doncic este MVP și campion al Euroligii în sezonul 2018, pe când avea doar 19 ani. Sursa
  11. Lewis Hamilton (Mercedes) și Max Verstappen (Red Bull) s-au ciocnit în Marele Premiu al Italiei, iar britanicul a scăpat cu viață din accident datorită elementului de protecție pentru cap, cunoscut drept "halo". Reluările de la Monza au arătat că monopostul lui Max Verstappen a ajuns la un moment dat deasupra lui Hamilton, ia haloul l-a salvat pe pilotul Mercedes. Dacă elementul de siguranță nu ar fi existat, Verstappen ar fi aterizat pe capul rivalului său. Lewis Hamilton și Toto Wolff laudă haloul: "Slavă Domnului că există" Șeful echipei Mercedes, Toto Wolff, a vorbit despre importanța haloului după ce a văzut accidentul de la Monza: "Cu siguranță haloul i-a salvat viața lui Lewis. Ar fi fost un accident oribil și nici nu vreau să mă gândesc prea mult la așa ceva, este foarte bine că există haloul", a spus Wolff. Lewis Hamilton l-a aprobat pe Toto Wolff: "Mă simt foarte norocos. Slavă Domnului că există elementul halo, care m-a salvat şi mi-a salvat gâtul. Sunt foarte recunoscător că încă sunt aici. Mă simt incredibil de binecuvântat că cineva m-a vegheat astăzi", a spus Lewis Hamilton, după cursă. El a menţionat că nu a mai avut parte de un astfel de accident. “Nu cred că am mai fost lovit în cap de o maşină. Este un mare şoc pentru mine. Ne asumăm riscuri şi doar atunci când trăieşti aşa ceva îţi dai seama cât de fragili suntem cu toţii”, a afirmat britanicul. Sursa
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines