Jump to content

Huawei Matebook 14 review – Ryzen H și ecran 3:2 în pachet compact


AxBxNxHaLaB

Recommended Posts

Cei de la Huawei oferă în magazinele românești o serie de interesante și competitive laptopuri portabile. Dintre acestea, modelul MateBook 14 lansat spre finalul lui 2020 mi-a atras în special atenția ca unul dintre foarte puținele modele compacte motorizate de o platformă AMD Ryzen H, cea pe care în mod normal o întâlnim pe laptopuri cu dimensiuni mai generoase.

Ne-am îndreptat astfel spre cei de al Huawei pentru a le cere acest MateBook la test, iar mai jos am adunat impresiile noastre în urma utilizării sale pentru circa 10 zile, cu bune și cu rele.

Configurația testată de noi este una indentică cu cele din magazine, în versiunea de mijloc echipată cu procesor AMD Ryzen 5 4600H, 16 GB RAM și 512 GB stocare SSD, cea disponibilă local pentru circa 4300 de lei (dacă o mai găsiți în stoc).

Pe lângă specificațiile hardware aparte, MateBook-ul 14 oferă și un ecran IPS cu format 3:2, o baterie de 56 Wh, o soluție de răcire binișor adaptată platformei tehnice, și o construcție metalică de bună calitate, aspecte ce cu siguranță îl vor pune pe lista multora dintre voi. Totuși, el nu este lipsit de anumite neajunsuri, astfel că articolul de mai jos vă va ajuta să decideți dacă acest MateBook 14 este alegerea potrivită nevoilor voastre, sau nu.

Specificații Huawei MateBook 14

Ecran14″, 2160 x 1440 px, 3:2, IPS, non-tactil, lucios

ProcesorAMD Ryzen 5 4600H, 6C/12T

VideoAMD Radeon Vega 6

Memorie16 GB DDR4 2666 MHz dual-channel (lipiți)

Stocare512 GB M.2 NVMe SSD (WDC PC SN730 SDBPNTY-512G-1027)

ConectivitateWireless 5 AC (Realtek 8822CE), Bluetooth 5.0

Porturi2x USB-A 3.1, 1x USB-C 3.1 gen2, HDMI, mic/headphone

Baterie56 Wh, încărcător 100W USB-C

Dimensiuni308 mm x 224 mm x 15.9 mm

Greutate1,46 kg, încărcător 0,2 kg

Alteletastatură iluminare, webcam HD, senzor amprentă, difuzoare stereo

Construcție și design

Huawei MateBook 14 este construit integral din metal, însă ceea ce impresionează mai mult este faptul că șasiul are un design monobloc, un aspect foarte rar în acest segment de preț.

Drept urmare, laptopul este rigid și bine asamblat, tendințele de torsiune în zonele problematice sunt foarte mici sau absente, iar zgomotele neplăcute provocate de ridicarea de margini sunt și ele absente.

Pe lângă construcție, producătorul Huawei a fost atent și la design. Aliajul metalic are o culoare gri închis, care ascunde bine urmele de amprente sau utilizare, iar sursele de lumină deranjante precum LED-urile ascunse în butonul de Power lipsesc, singurul indicator de acest fel fiind cel pentru încărcare și pornire, amplasat pe latura stângă.

Deoarece laptopul folosește un ecran cu raport de aspect 3:2, acesta este mai mare decât modelele clasice de 14” cu ecran în format 16:9. Cum și construcția este una integral metalică, Huawei MateBook 14 este deci cam greu, masa lui fiind de aproape 1,5 kilograme. Pentru a vă face o idee despre acești parametri, MateBook 14 are cam aceleași dimensiuni și greutate cu un Apple MacBook Pro de 13”.

 

image.png.561aa8419f865fc12c31259ffc4cd949.png


image.png.5920cf9572c2e542df018a62efd740cb.png

Sursa:GIZ.RO

 

TS.ELDERS.RO - OLD.ELDERS.RO - IP : 93.114.82.77:27015

Pentru orice problema ma gasiti pe ts la canalu OLD cu numele : .S!ckBoY AxBxNxHaLaB  sau PM pe forum.

                                  

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines