Jump to content

[Hardware] - Galaxy S22 va pierde semnificativ din capacitatea bateriei, comparat generației S21


EVERLAST

Recommended Posts

Deocamdată, nu este clar exact cum a luat Samsung această decizie, dar se pare că producătorul sud-coreean va reduce semnificativ capacitatea bateriei pentru toate edițiile Galaxy S22.

Quote

Galaxy S22 va pierde semnificativ din capacitatea bateriei, comparat generației S21

Potrivit ultimelor zvonuri, Samsung va echipa modelul de bază Galaxy S22 cu un acumulator de numai 3590 mAh (3700 mAh capacitate trecută pe etichetă). Spre comparație, actuala generație Galaxy S21 dispune de un acumulator cu o capacitate de 3880 mAh (4000 mAh pe etichetă). Altfel spus, Galaxy S22 va pierde 7.5% din capacitatea acumulatorului.

Livrat cu acumulator de 4800 mAh în actuala versiune S21 Plus, noul Galaxy S22 Plus ar urma să primească un acumulator de 4500 mAh, la fel ca modelul S20 Plus lansat cu două generații în urmă.

Singura ediție care nu pierde din capacitatea bateriei este Galaxy S22 Ultra, care urmeasă să fie livrat tot cu un acumulator de 5000 mAh.

Deocamdată, nu este clar de ce ar alege Samsung să refuze ultimele inovații din domeniul tehnologiei Li-ion pentru a strecura acumulatori cu densitate mai mare de înmagazinare a energiei. Printre posibilele explicații se numără folosirea de hardware mai eficient, capabil să ofere autonomie îmbunătățită chiar și cu o baterie mai mică. O a doua variantă ar fi eliberarea de spațiu pentru alte dotări încă nedezvăluite, suficient de interesante pentru a face acceptabilă o soluție de compromis pe partea acumulatorului. O altă variantă ar fi optimizarea aspectului estetic, Samsung livrând seria Galaxy S22 într-un format de carcasă mai suplă și mai ușoară. În fine, ar putea fi vorba despre acomodarea unui sistem de încărcare ultra-rapidă, Samsung optând pentru rezervarea/ascunderea parțială a capacității reale a acumulatorului, cu scopul promovării unui timp de încărcare mai scurt și mascarea pierderii ulterioare de capacitate prin realocarea capacității rezervate anterior.

Deocamdată, testele de performanță și eficiență cu chipsetul Snapdragon 898, respectiv Exynos 2200, se lasă așteptate. Putem doar presupune că noul proces de fabricație pe 5nm este considerabil mai eficient decât actualele soluții pe 7nm, iar producătorii Qualcomm și Samsung s-au înțeles cumva să optimizeze mai mult pentru eficiența consumului de energie și nu pentru maximizarea performanțelor, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori.

                                                                                                                                      Sursa

                          x2.png

Link to comment
Share on other sites

  • taken locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines