Jump to content

[Stiri] • Parlamentarii lui Ludovic Orban nu vor vota un Guvern PNL-PSD: ”Să fie clar”


Seraphim

Recommended Posts

Fostul preşedinte liberal Ludovic Orban a declarat miercuri că parlamentarii care s-au retras din grupurile PNL vor susţine reconstrucţia coaliţiei de centru-dreapta şi nu vor vota un guvern PNL-PSD.

“Consider că singura soluţie normală, onorabilă, decentă de guvernare a României este refacerea coaliţiei de centru-dreapta. Vreau să dezmint categoric speculaţiile lansate în presă de manipulatori din echipa câştigătoare sau din altă zonă care încearcă să acrediteze ca scuză pentru conducerea PNL şi pentru dorinţa celor mai mulţi din conducerea PNL şi a lui Iohannis de a face guvern cu PSD faptul că nu se mai poate reface coaliţia de centru dreapta din cauza retragerii parlamentarilor care s-au dezafiliat din grupul PNL.

Am purtat aseară o discuţie cu toţi colegii mei, atât cu cei care s-au retras, cât şi cu cei care se vor retrage în viitorul apropiat, decizia noastră este foarte clară - nu vom vota un guvern PNL - PSD. Să fie clar. Noi dorim să participăm la reconstrucţia coaliţiei de centru-dreapta. De altfel, ştiţi foarte bine că în momentul în care mi-am dat demisia din grupul parlamentar PNL am spus că trebuie îndeplinite trei condiţii ca să revin în grupul PNL şi că să nu mă despart definitiv de colegii mei, iar una dintre aceste condiţii era refacerea coaliţiei de centru-dreapta”, a spus Orban, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, alături de parlamentarii care s-au retras din grup, a decis că nu va sprijini decât un guvern de centru-dreapta, care să aibă la bază un program de guvernare care să creeze cu adevărat politici guvernamentale de susţinere a mediului de afaceri, de relansare a investiţiilor, de susţinere a investiţiilor publice în infrastructura mare.

Orban a susţinut că de la Congresul PNL şi până acum nu a fost contactat de niciun membru al noii conduceri a PNL

“Este absolut penibil ce s-a întâmplat aseară. Eu fac politică de 30 de ani, eu nu am văzut ca un partid care vrea să guverneze să nu decidă candidatul la funcţia de prim ministru şi să spună că Iohannis urmează să hotărască cine să fie prim ministru. Preşedintele trebuie să desemneze propunerea partidelor. De altfel, Iohannis a şi declarat public de multe ori că aşteaptă propunerea partidelor”, a încheiat Orban.

"Cei mai mulți oameni nu se maturizează, ci doar cresc"  - Leo Rosten

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines