Jump to content

[Sport] De ce Gigi Becali e la mâna lui Nelu Varga, conform regulamentului


Azzy

Recommended Posts

gigi-becali-stadion-fcsb-arena-arcul-de-triumf.png
 

Quote

 

„Dacă solicitantul de licenţă nu este proprietarul stadionului, acesta trebuie să facă dovada încheierii unui contract scris cu proprietarul sau cu titularul dreptului de folosinţă al stadionului pe care îl va folosi, care să fie valabil pe toată durata sezonului competițional pentru care se solicită acordarea licenței”

– regulamentul de licențiere

 

De ce nu vrea CFR Cluj să joace pe Stadionul Steaua

Dacă MApN și-ar da acordul ca meciul să se dispute pe Stadionul Steaua, ar trebui să se întâmple același lucru și cu CFR Cluj. Sunt șanse însă extrem de mici ca Dan Petrescu și Neluțu Varga să accepte ca meciul decisiv să se joace pe arena din Ghencea.

De ce? Pentru că, automat, cei peste 30.000 de suporteri ai celor de la FCSB ar crea o atmosferă fabuloasă și jucătorii lui Dan Petrescu nu s-ar simți deloc confortabil. În plus, pentru „Bursuc” ar reprezenta un avantaj ca meciul să nu se dispute pe un stadion cu o suprafață de joc perfectă, așa cum este cea din Ghencea. Arena din Buzău, unde se dorește mutarea meciului, ar fi perfectă pentru CFR pentru că jucătorii lui Petrescu ar putea profita de forța pe care o dețin în fața tehnicii de care dau dovadă elevii lui Toni Petrea.

sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines