Jump to content

[News] - 9.000 de români s-au retras vineri dimineață de la vaccinarea cu serul AstraZeneca


kenveloo-

Recommended Posts

1299719_1299719_vaccin-astrazeneca-ID159316_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

9.000 de români din 200.000 înscriși s-au retras de la vaccinare, vineri, până la ora 11:00, după ce mai multe ţări din Europa au suspendat vaccinarea cu serul AstraZeneca.

Răspunzând unei întrebări legate de numărul de persoane care și-au anulat programările pentru vaccinare, în ultimele 24 de ore, cu serul AstraZeneca, reprezentanții GCS au declarat că din cele 200.000 de persoane înscrise, 9.000 s-au retras.

„Asta înseamnă doar un procent de 4,5%. Vaccinarea este un act benevol și au existat situații în care oamenii înscriși inițial la programare și-au mai schimbat/ amânat opțiunea și pentru celelalte tipuri de vaccin, nu doar pentru cel de la AstraZeneca”, spun cei de la GCS.

Mai multe ţări din Europa au suspendat vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca măsură de precauţie, din cauza unor problemele de coagulare a sângelui apărute la unii pacienţi.

OMS a transmis vineri că „nu există niciun motiv să nu se utilizeze” vaccinul produs de AstraZeneca.

„Da, ar trebui să folosim în continuare vaccinul AstraZeneca. Nu există niciun motiv ca să nu-l folosim", a spus Margaret Harris, purtător de cuvânt al OMS. Experţii organizaţiei analizează informaţiile despre formarea cheagurilor de sânge, dar pentru moment nu a fost stabilită nicio legătură cauză-efect. „Orice alertă de securitate trebuie investigată. Trebuie totuşi să ne asigurăm că studiem toate alertele atunci când distribuim vaccinuri şi trebuie să le parcurgem, dar nu există nicio indicaţie de a nu-l utiliza”, a adăugat Margaret Harris.

 

sursa: digi24.ro

Pentru orice problemă în legătură cu forumul / server mă poţi contacta pe STEAM sau pe TeamSpeak unde mă găseşti online 24/24.

Te rog să citeşti regulamentul comunităţii ca să nu avem neînţelegeri pe viitor.

 

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines