Jump to content

[Sport]Andrei Ivan, apărat de președintele lui la faza golului doi al Germaniei. Cine ar fi putut interveni: ”E prea lângă bară!”


Tom

Recommended Posts

România a reușit să pună mari probleme Germaniei în partida de la Hamburg din preliminariile CM 2022, scor 2-1 pentru Die Mannschaft.Thomas Muller și Andrei Ivan, în meciul Germania - România / Foto: Profimedia

Ianis Hagi a deschis scorul după o acțiune formidabilă, dar nemții au revenit în partea secundă după două faze în care golurile puteau fi evitate. 

Sorin Cârțu a fost impresionat de jocul ”tricolorilor”, în special de reușita lui Ianis Hagi, dar și de alte faze create. 

”Supergol, frumos și gândit! Mai făceam și eu de astea, dar nu am avut reclamă atât de multă!

Meritam un egal, un punct, puteam face și 2-0, au fost situatii bune, mi s-a părut foarte mare ocazia lui Pușcaș din finalul primei reprize. Dacă scotea mingea în spate...Și la 2-1 a fost ocazia lui Chiricheș, situația lui Stanciu...”, a declarat președintele Universității Craiova într-o intervenție la emisiunea Digi Sport Special.

Sorin Cârțu: ”Superficialitate la golul 2 al Germaniei”
Sorin Cârțu a subliniat și erorile care au dus la eșecul în fața liderului grupei J.

”Îți trebuie și șansă cu o echipă mare. La faza golului de 1-1, dacă Stanciu ar fi făcut alunecare poate mai întârzia acțiunea, dar bun șutul lui Gnabry. Preluare de fotbalist, pe direcția de atac, scurtă, ca să se deschidă pentru șut.

Superficialitate la golul 2 al Germaniei, nu știu cui i s-a transmis sarcina de joc cu Muller, nu știu dacă trebuia Ivan să fie acolo.

Manea pleacă cu Goretzka, alții pe zonă centrală, e o fază lucrată, se așteaptă o deviere pe colțul scurt. La noi, Ivan stă pe colțul scurt, nu i se dă un marcaj anume.

Pușcaș e prea lângă bară, dacă stătea spre colțul din 6 metri poate ar fi intervenit pentru o intercepție. La noi, cel de pe colțul scurt trebuie să ia fața. Iar Muller e vulpoi bătrân.

Poate din asta învață ai noștri, meciul nostru e cu Armenia, aici nu era obligatoriu. Sunt mai importante posesia și faza ofensivă cu Armenia, pot intra Bancu și Cicâldău”, a precizat Sorin Cârțu.
Sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/echipa-nationala/andrei-ivan-aparat-de-presedintele-lui-la-faza-golului-doi-al-germaniei-cine-ar-fi-putut-interveni-e-prea-langa-bara-1308523

 

Link to comment
Share on other sites

  • Tom locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines