Jump to content

[Sport]3 ani fără Ilie Balaci! Craiova nu și-a uitat idolul. Decizia luată de șefii Universității


Tom

Recommended Posts

Zi tristă la Craiova! S-au împlinit 3 ani de la trecerea în neființă a lui Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României, nu doar ai grupării din Bănie.comemorare ilie balaci3

Mai multe foste glorii ale ”Științei Maxima”, în frunte cu Sorin Cârțu (65 de ani), actualul președinte al Universității Craiova, au mers la cimitir pentru a-i aprinde o lumânare celui care a fost supranumit ”Minunea blondă”.

Concret, Nicolae Ungureanu, Costică Donose, Marian Calafeteanu, Atanas Trică, nepotul lui Ilie Balaci, Lucian Tilihoi, băiatul lui Nicolae Tilihoi, de asemenea trecut în neființă tot de 3 ani, Robert Crișan, fiul regretatului Zoli Crișan și Alex Domozină, băiatul celebrului comentator radio Sebastian Domozină, l-au omagiat pe idolul Băniei.

”Începând de astăzi, nu doar bulevardul pe care este amplasat stadionul ”Ion Oblemenco”, casa Științei, va purta numele legendarului Ilie Balaci.

Şi cantonamentul în care se pregătesc alb-albaștrii zi de zi, pentru a duce Universitatea acolo sus unde îi este locul, se va numi, pentru eternitate, 'Ilie Balaci', în semn de respect şi recunoştinţă faţă de cel mai mare 8 din istoria noastră, Minunea Blondă”, au anunțat oficialiii clubului.

Cine a fost Ilie Balaci, ”Minunea blondă” din Craiova
Născut pe 8 septembrie 1956, la Bistreţ, Balaci a fost supranumit "Minunea blondă" şi este omul de care se leagă marile succese ale Universităţii Craiova din anii '80.

Ilie Balaci a început să joace fotbal la 9 ani, în 1965, la juniorii Universității Craiova, şi a debutat în Divizia A, actuala Liga 1, la mai puţin de 17 ani (12 august 1973, Jiul Petroșani — Universitatea Craiova 1-1).

O jumătate de an mai târziu, a devenit cel mai tânăr debutant în echipa națională, la 17 ani și 6 luni, într-un meci contra Franţei, de la Paris, pierdut cu 0-1, pe 23 martie 1974.

A marcat primul gol sub ”tricolor” pe 6 octombrie 1976, într-un amical Cehoslovacia - România 3-2, iar în 12 mai 1982 a fost în premieră căpitanul naţionalei într-un amical Argentina - România 1-0.

Ultimul meci la echipa naţională pentru Balaci a fost şi ultimul al lui Mircea Lucescu pe banca tehnică: România - Austria 4-0, pe 10 septembrie 1986, în preliminariile lui Euro 1988,

Ilie Balaci a jucat în Divizia A 347 de partide și a marcat 84 de goluri pentru Universitatea Craiova (1973-1985), FC Olt Scornicești (1985-1986) și Dinamo (1986-1988): 76 pentru "Ştiinţa", şapte pentru FC Olt şi unul pentru Dinamo.
Ilie Balaci a adunat 69 de selecții şi a marcat de opt ori pentru naţionala României, iar în două rânduri a fost desemnat cel mai bun fotbalist din România (1981 și 1982).
Sursa:https://www.digisport.ro/special/3-ani-fara-ilie-balaci-craiova-nu-si-a-uitat-idolul-1328837

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines