Jump to content

[Sport]Laurențiu Reghecampf nici nu se gândește la un eșec cu Minaur Baia Mare în Cupă: ”Dacă pierde, se întoarce pe jos în Craiova!”


Tom

Recommended Posts

Minaur Baia Mare se va duela în această seară cu Universitatea Craiova, în optimile de finală ale Cupei României, iar partida va putea fi urmărită de la 18:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.reghe3

Vasile Miriuță, managerul echipei din Liga 3, a mărturisit că băimărenii așteptau cu sufletul la gură meciul cu Universitatea Craiova și au pus la punct ultimele detalii, inclusiv nocturna.

Laurențiu Reghecampf nici nu se gândește la un eșec cu Minaur Baia Mare în Cupă: ”Dacă pierde, se întoarce pe jos în Craiova!”
Din nefericire însă, din cauza pandemiei de coronavirus, meciul se va disputa în absența spectatorilor, iar toate investițiile au fost în zadar.

”Suntem pregătiți. Am făcut tot ce a ținut de noi, cu organizarea, cu nocturna. Terenul arăta rău acum o lună pentru că s-au făcut niște lucrări, dar acum arată bine. Aseară a fost probă la nocturnă, s-au antrenat băieții, s-au obișnuit ca să nu le bată lumina în ochi la meci. Au fost o sută de mii de euro, s-au făcut niște eforturi uriașe.


Ne așteptam să jucăm cu spectatori, dar a venit această ordonanța și s-au dus pe apa sâmbetei. Până joi, se vânduseră vreo 1500 de bilete. Acum, degeaba sunt vaccinați. Am o grămadă de prieteni care nu pot veni la meci”, a declarat Vasile Miriuță la Liga Digi Sport.

Miriuță a mărturisit că a avut o discuție cu Laurențiu Reghecampf, iar tehnicianul oltenilor a glumit, spunându-i că, în cazul în care va pierde partida, se va întoarce în Craiova pe jos.

Managerul de la Minaur Baia Mare este de părere că se vede o evoluție semnificativă în jocul celor de la Universitatea Craiova după sosirea lui Laurențiu Reghecampf la cârma echipei și este convins că echipa din Bănie se află în pole-position pentru o calificare în sferturile de finală ale Cupei României.

”Am avut o discuție cu primarul orașului, ne-am dorit să avem spectatori. Nu vine în fiecare zi Craiova lui Reghe la Baia Mare și îi puteau vedea pe Nistor, pe Bancu, pe Koljic. Am vorbit cu Reghe. I-am spus că ne vom duce peste ei astăzi. A spus că dacă pierde, se duce pe jos până la Craiova. Craiova este într-o formă foarte bună de când a venit Laurențiu.

Stilul german aduce rezultate, mai ales că are jucători buni de atac. Sper să fie 0-0 și, în minutul 88 să dăm gol de la o fază fixă. Sper ca echipa noastră va arăta bine și le vom pune probleme. Diferență de valoare este, nu are rost să ne ascundem.

Din câte știu, a venit cu lotul complet, cu Nistor, Koljic, Bancu. Va folosi cel mai bun 11. Se gândește că nu va fi ușor, chiar dacă suntem o echipă de Liga 3”, a mai spus Miriuță.

Cum vede Vasile Miriuță lupta la titlu: ”Se vor bate cu CFR!”
În ceea ce privește lupta la titlu din Liga 1, Miriuță speră că CFR Cluj va reuși să păstreze trofeul, însă este de părere că Universitatea Craiova are șanse mari să câștige în acest sezon: ”După ultimele jocuri, se vede o îmbunătățire și cred că se va bate la titlu cu CFR. Dintre CFR, FCSB și Craiova, ei arată cel mai bine. Îmi doresc ca CFR să câștige campionatul, dar toate trei se vor bate la titlu”.
Sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/cupa-romaniei/laurentiu-reghecampf-nici-nu-se-gandeste-la-un-esec-cu-minaur-baia-mare-in-cupa-daca-pierde-se-intoarce-pe-jos-in-craiova-1339601

 

Link to comment
Share on other sites

  • Tom changed the title to [Sport]Laurențiu Reghecampf nici nu se gândește la un eșec cu Minaur Baia Mare în Cupă: ”Dacă pierde, se întoarce pe jos în Craiova!”
  • Tom locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines