Jump to content

[ȘTIRI-LUME] Orban, despre Iohannis: Cred că nu-şi termină mandatul. Mă voi implica într-un referendum de demitere


kenzzo-

Recommended Posts

62161981.jpg

  • Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban îi critică în termeni duri pe foştii săi colegi din partid și apreciază că preşedintele Klaus Iohannis nu îşi va termina mandatul, pentru că va fi suspendat din funcţie de către Parlament.
  • Orban a declarat că una dintre ieşirile din criza politică actuală o reprezintă dizolvarea Parlamentului, care duce către alegeri anticipate, iar a doua soluţie o reprezintă suspendarea preşedintelui, dacă nu va proceda în acest fel. Orban susţine că, în acest ultim scenariu, se va „implica cu toată forţa” în referendumul care ar urma suspendării preşedintelui Klaus Iohannis.
  • „Trăim în România, o ţară frumoasă cu oameni frumoşi, doar că avem un preşedinte care a luat-o razna complet, care parcă a uitat că este preşedintele României şi se comportă ca un turist străin care se află în România, ignorându-şi complet obligaţiile pe care le are faţă de cetăţenii români şi acţionând împotriva intereselor României, în mod evident”, a afirmat Ludovic Orban duminică seară, la Realitatea Plus, citat de News.ro.
  • Orban apreciază că preşedintele Iohannis nu îşi va termina al doilea mandat. Întrebat dacă în opinia sa Klaus Iohannis este autorul actualei crize politice, Orban a răspuns:„ cu siguranţă”, el afirmând că decizia de a nu reface coaliţia cu USR „este în mod evident decizia preşedintelui Iohannis”
  • „Preşedintele Iohannis are un comportament care nu mai are nicio legătură cu comportamentul pe care l-a avut atât timp cât noi am fost în parteneriat. Cred că nu-şi termină mandatul, vă spun sincer”, a mai afirmat Orban.
  • Întrebat dacă crede în varianta suspendării preşedintelui, Orban a răspuns: „Cu siguranţă”.
  • Citește și
  •  
  • Klaus Iohannis și soția sa, în vizită la piramide în Egipt. FOTO
  • Ludovic Orban: Eu cred că Iohannis nu vrea să se pensioneze după 2024. Cred că ar vrea să fie prim-ministru
  •  
  • Ludovic Orban este de părere că preşedintele Klaus Iohannis vizează funcţia de prim-ministru după terminarea celui de-al doilea mandat. Fostul preşedinte al PNL a prezentat un scenariu conform căruia PNL şi PSD ar putea, în 2024, să facă o înţelegere în urma căreia Iohannis să fie premier, PSD să dea preşedintele, iar cele două partide să constituie majoritatea în Parlament. El spune că în acest moment Iohannis conduce PNL.
  • „Eu cred că nu vrea să se pensioneze după 2024. Cred că ar vrea să fie prim-ministru. Sigur că poate părea o teorie foarte ciudată iar trebuie să se îndeplinească câteva condiţii ca să se întâmple lucrul ăsta, Doamne fereşte!”, a afirmat Ludovic Orban.
  • Întrebat care sunt condiţiile, Orban a răspuns că una dintre condiţii este ca Iohannis ”să controleze PNL şi să aibă garanţia că PNL îl va propune premier pe el când îşi termină mandatul”, iar a doua condiţie este aceea de a avea un partid partener care să dea preşedintele ţării, care să aibă capacitatea de forma o majoritate cu PNL şi care să îl susţină pe Iohannis în fruntea Guvernului.
  • Orban nu exclude posibilitatea unei astfel de alianţe cu PSD. El a amintit de scenariul existent în anul 2009, când numele lui Klaus Iohannis a fost vehiculat ca posibil premier al unui Executiv format din PNL şi PSD.
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this website, you agree to our Terms of Use and Guidelines